Fundașul Vladimir Bozovic e încă la tratament în Serbia
Rapid vrea să lege din nou două victorii la rând în acest sezon în Liga I. După 2-1 la Cluj, cu Universitatea, giuleștenii primesc luni (ora 21:30, DigiSport1) replica celor de la Gaz Metan Mediaș, o altă formație aflată în suferință. Din păcate, Marian Rada are mari probleme de efectiv pentru disputa de luni.
Astfel, Daniel Pancu a fost eliminat la Cluj, după o altercație cu brazilianul Alex, și a primit o etapă de suspendare, iar Glauber Berti, Nicolae Grigore și Ștefan Grigorie au încasat al patrulea cartonaș galben și vor vedea și ei meciul cu medieșenii din tribună. În afara celor patru suspendați, Rada nu se pate baza nici pe portughezul Filipe Teixeira, care are acuză probleme medicale.
Mijlocașul lusitan s-a accidentat pe finalul partidei de la Cluj și este posibil să nu poată juca luni seara. În plus, Vladimir Bozovic nu a revenit din Serbia, unde se tratazează după o accidentare suferită în meciul cu Astra (0-2).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER